Subofițerul din cadrul Jadarmeriei, identificat ca persoana care s-a aflat la volanul autocarului surprins în imaginile apărute în spațiul public, a fost audiat, luni, la Brigada Rutieră.
„În baza coroborării tuturor datelor rezultate din declarația conducătorului auto, a vatmanilor, precum și din identificarea altor imagini de la data și ora incidentului s-a dispus, cu privire la abaterile de la normele OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice cu modificările și completările ulterioare, republicată, sancționarea contravențională a celui în cauză cu suma de 1.450 de lei pentru nerespectarea regulilor privind depășirea și nerespectarea semnificației indicatoarelor și marcajelor de obligare, precum și măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile”, potrivit sursei citate.
Șoferul face parte din Baza de Adminsitrare și de Deservire a Jandarmeriei.
„Este vorba despre un șofer din cadrul unei subunități subordonate Jandarmeriei Române, Baza de Administrare și de Deservire a Jandarmeriei. Șoferul este angajat în anul 2007. La nivelul unității s-a dispus deja verificarea în regim de urgență, ofițeri care vor face parte din această comisie de anchetă, și stabilirea circumstanțelor în care a fost posibil așa ceva. Ne cerem scuze pentru această situație, ne asumăm, este în cadrul instituției noastre”, a declarat, pentru MEDIAFAX, la momentul apariției imaginilor în spațiul public, șeful biroului de presă al Jandarmeriei Române, Marius Militaru.
Anterior, Poliția Capitalei anunțase că face verificări pentru a stabili identitatea conducătorului auto al unui autocar cu numere ale Ministerului de Interne, aparținând structurii centrale a Jandarmeriei, după ce în spațiul public au apărut imagini în care acesta este filmat când merge pe contrasens, pe linia de tramvai.
Potrivit înregistrării, șoferul evită în ultimul moment impactul frontal cu un tramvai care venea din sens opus.